Caz revoltător în Bacău. Un copil de 12 ani a fost băgat într-o cuşcă metalică de colegii de clasă și au filmat tot momentul. Imaginile au fost făcute publice de către tatăl băiatului agresat.
Din imagini se vede cum un copil este închis într-o cuşcă metalică , iar un alt copil îl ironizează: „Ia uite, căţelul de cuşcă, turbalin!”, în timp ce băiatul închis cere să fie scos de acolo. Imaginile au fost filmate pe 9 aprilie 2022. Imaginile au fost filmate la Liceul Tehnologic din localitatea Parincea.
Tatăl copilului agresat a fost de acord ca imaginile să fie făcute publice, tocmai pentru ca astfel de fapte să nu se mai repete, reclamând totodată lipsa de implicare a Poliţiei și Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Caz revoltător în Bacău. Copil băgat într-o cuşcă metalică de colegii de clasă
Bărbatul susţine că la conducerea şcolii se mai află un alt film, realizat în aceeaşi zi, în care se vede cum băiatul este bătut cu beţe băgate prin gard, în timp ce agresorii strigă la el:„ câine rău!”.
„Mai este un filmuleţ pe care eu l-am văzut la fostul director, pe care nici fostul director, nici doamna directoare care este acum (în funcţie – n.r.) nu au vrut să îl dea. Îl filmuleţul respectiv se vede cum copilul băgat în cuşcă plângea şi striga «Tata, vino şi ajută-mă!», «Vă spun lui tata».
Şi în jurul cuştii erau mai mulţi copii, dar ăştia patru erau cu beţele, îl băteau şi spuneau «Câine rău». Conducerea şcolii are filmuleţele. Nu au vrut să ni le dea”, a declarat tatăl copilului agresat, potrivit Adevărul.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău spun că trei copii care la data faptelor aveau vârste între 14 şi 16 ani sunt cercetaţi pentru lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate. Cazul este cercetat sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.
Pe de altă parte, tatăl copilului închis în cușcă susține că, de fapt, patru copii i-au agresat fiul și că nu înțelege de ce doar trei au ajuns în vizorul anchetatorilor.
„Sunt patru copii: doi fraţi şi încă doi. Copilul meu stătea pe bancă, l-au prins din spate, l-au luat, l-au bătut”, a mai spus tatăl băiatului.

