Site icon Stiri Romania

Când vor funcționa, din nou, platformele Ghișeul.ro și SEAP. Ce trebuie să facă cei care vor să își achite datoriile sau amenzile în aceste zile

Platforma de plată a taxelor și impozitelor Ghișeul.ro și alte sisteme informatice publice, precum SEAP, nu funcționează  din cauza unor fluctuații de curent.

Românii care se folosesc de aceste platforme în mod curent, au primit o veste proastă. Activitatea de mentenanţă şi de restaurare a funcţionalităţii platformelor Ghişeul.ro, Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), Punctul de Contact Unic Electronic (PCUE) şi Sistemul Informatic de Atribuire Electronică în Transporturi (SIAE) a fost extinsă până la data de 17 februarie, a anunţat, joi, Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), într-un comunicat de presă.

”Ca urmare a problemelor legate de infrastructura tehnică, specialiştii ADR lucrează în permanenţă pentru remediere. Este nevoie să păstrăm în deplină siguranţă datele cetăţenilor şi companiilor, astfel încât vom extinde activitatea de mentenanţă şi restaurare până la data de 17 februarie.

Pentru respectarea principiului tratamentului egal şi asigurarea nerestricţionată a accesului la procedurile de achiziţie publică din platforma de achiziţii publice, toate procedurile online cu data limită de depunere 11-14.02.2025, precum şi fazele finale de licitaţie electronică cu date limită de depunere 11-14.02.2025, se amână până la o dată care va fi comunicată ulterior”, se menţionează în comunicat.

Ce trebuie să facă cei care vor să își achite datoriile sau amenzile în aceste zile

Autoritatea pentru Digitalizarea României a transmis, marţi, că funcţionalitatea platformelor online administrate de către instituţie va fi restabilită “în cel mai scurt timp”, după care miercuri a informat că acestea vor redeveni funcţionale “începând cu ora 18:00”. Platformele Ghişeul.ro, SEAP, PCUE şi SIAE, aflate în gestionarea ADR, au devenit indisponibile de marţi dimineaţă, din cauza unor fluctuaţii de tensiune la reţeaua de energie electrică.

Reprezentanții instituției au anunțat ca specialiștii în IT lucrează în permanență pentru remedierea problemelor, iar platformele vor fi indisponibile până pe 17 februarie 2025.

”Dintr-un incident aparent banal, fluctuații de curent, s-a produs un efect de domino. În aceste centre de date o fluctuație de curent a creat o problemă tehnică care ulterior s-a propagat și la alte echipamente critice de infrastructură. Un echipament de protecție de tip UPS a cedat și automat la schimbări de faze, a trecut pe altă fază, echipamentele s-au restartat”, a explicat Dragoș Cristian Vlad – președinte ADR.

Așadar, românii care au nevoie în aceste zile să își achite impozitele, amenzile sau alte taxe, vor fi nevoiți să o facă prin metoda clasică, la ghișeu, deoarece abia pe 17 februarie platformele vor fi din nou funcționale sută la sută.

 

 

Exit mobile version