Site icon Stiri Romania

Când va începe școala în toamnă. Calendarul anului școlar 2025-2026 a fost publicat

Proiectul de ordin privind structura anului şcolar 2025 – 2026 a fost avizat în şedinţa Comisiei de dialog social, a anunţat Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Conform proiectului de ordin al Ministerului Educației privind structura anului școlar 2025-2026, cursurile vor începe luni, 8 septembrie 2025, și se vor încheia vineri, 19 iunie 2026. Anul școlar 2025-2026 va avea 36 de săptămâni.

Care este structura anului școlar 2025-2026

Structura anului școlar 2025-2026 este împărțită în cinci module de învățare, intercalate cu perioade de vacanță. Așadar, potrivit proiectului care a fost pus în consultare publică la mijlocul lunii februarie, anul şcolar 2025 – 2026 se structurează, pe intervale de cursuri şi intervale de vacanţă, astfel:

Modulul 1:

8 septembrie 2025 – 24 octombrie 2025
Vacanța: 25 octombrie 2025 – 2 noiembrie 2025;

Modulul 2:

3 noiembrie 2025 – 19 decembrie 2025
Vacanța: 20 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026;

Modulul 3:

8 ianuarie 2026 – 6 februarie 2026 (sau 13/20 februarie 2026, în funcție de decizia inspectoratelor școlare)
Vacanța: O săptămână în februarie 2026, stabilită de fiecare inspectorat școlar județean/al municipiului București;

Modulul 4:

16/23 februarie 2026 (sau 2 martie 2026) – 3 aprilie 2026
Vacanța: 4 aprilie 2026 – 14 aprilie 2026;

Modulul 5:

15 aprilie 2026 – 19 iunie 2026
Vacanța de vară: 20 iunie 2026 – începutul anului școlar 2026-2027.

Școala altfel și săptămâna verde în anul școlar 2025-2026

Programele “Școala altfel” și “Săptămâna verde” se vor desfășura în intervalul 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, pe o perioadă de câte cinci zile consecutive, la decizia fiecărei unități de învățământ.

La clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi din învăţământul profesional în perioadele dedicate programelor “Şcoala altfel” şi “Săptămâna verde” se organizează activităţi de instruire practică urmărind şi scopul acestor programe.

“Până pe 1 aprilie 2025, şcolile vor comunica părinţilor intervalul ales pentru săptămâna de vacanţă din anul şcolar viitor”, a transmis ministerul.

Citește și: Când încep înscrierile la clasa pregătitoare în 2025. Părinții trebuie să știe asta

 

Exit mobile version