Site icon Stiri Romania

Când începe școala 2022. Vacanță mai scurtă pentru elevi

Când începe școala 2022. Vacanță mai scurtă pentru elevi

Anul școlar 2022-2023 ar urma să înceapă mai devreme decât suntem obișnuiți, aceasta pentru că România are una dintre cele mai scurte durate ale anului școlar.

Asta a declarat recent ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a oferit detalii despre structura anului școlar viitor.

Astfel, potrivit declarațiilor șefului de la Educație, anul școlar 2022-2023 ar urma să înceapă pe 5 septembrie și să se încheie pe 16 iunie, arată HotNews.

De asemenea, ca element de noutate, săptămâna de vacanță din octombrie va fi liberă pentru toți elevii, nu doar pentru preșcolari și pentru elevii din ciclul primar, ca până acum.

Când începe școala anul acesta. Au fost anunțate mai multe noutăți

Sorin Cîmpeanu a mai anunțat și introducerea unei „săptămâni verzi”, în luna mai, când elevii vor face preponderent ore în aer liber.

De asemenea, ministrul a anunțat că anul școlar va fi împărțit în trimestre și nu în semestre, ca până acum.

„Avem o fragmentare mai puțin normală de o perioadă care este bine definită – aceea asărbătorilor de iarnă, care trebuie să fie o vacanță clară pentru elevi și în anul 2022-2023 vom propune ca această vacanță să fie în perioada 22 decembrie – 8 ianuarie, deci cu o durată suficient de mare.

Și avem o a doua perioadă asărbătorilor pascale. Pentru anul 2022 – 2023 vom propune perioada 7-18 aprilie. Deci avem dejadouă vacanțe mari care împart în trei secțiuni anul școlar”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu: Avem printre cele mai scurte durate ale anului școlar

Ministrul a atras atenția că România are printre cele mai scurte durate ale anului școlar ca număr de ore din Uniunea Europeană, dar acest lucru ar urma să se schimbe începând cu anul care urmează.

„Pe de altă parte, interesul elevilor e acela de a învăța. Avem printre cele mai scurte durate ale anului școlar, durată de cursuri, motiv pentru caream făcut deja propunerea de a începe pe 5 septembrie anul școlar 2022-2023 și a încheia pe 16 iunie. În acest fel, ne apropiem de media europeană, nu mai suntem pe ultimele locuri”, mai spune el.

Astfel, structura anului școlar 2022-2023 va arăta așa:

Ordinul ministrului Educației poate fi consultat AICI.

Exit mobile version