Mircea Lucescu, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului românesc, a murit la vârsta de 80 de ani, după o perioadă critică petrecută în spital. Fostul selecționer era internat la Spitalul Universitar din București, unde medicii au încercat în ultimele zile să îi salveze viața.
Starea sa de sănătate se agravase rapid după ce a suferit un infarct miocardic acut, chiar în momentul în care urma să fie externat. Ulterior, au apărut complicații severe, inclusiv aritmii care nu au mai răspuns la tratament, iar fostul tehnician a fost transferat de urgență la Terapie Intensivă.
În ciuda eforturilor depuse de echipa medicală, organismul nu a mai rezistat. Decesul a fost confirmat oficial în seara zilei de 7 aprilie 2026, în jurul orei 20:30, potrivit informațiilor transmise de Spitalul Universitar de Urgență București.
Dispariția lui Mircea Lucescu marchează o pierdere uriașă pentru sportul românesc și internațional. Cu o carieră impresionantă atât ca jucător, cât și ca antrenor, „Il Luce” a scris istorie la cluburi importante din Europa și a influențat generații întregi de fotbaliști.
De la Dinamo București și echipa națională, până la performanțele extraordinare obținute la cluburi precum Șahtior Donețk, Galatasaray sau Beșiktaș, Mircea Lucescu rămâne un simbol al fotbalului.
Astăzi, lumea sportului este în doliu. România pierde nu doar un antrenor legendar, ci un adevărat reper, un om care și-a dedicat întreaga viață fotbalului. Drum lin, Il Luce!

