BREAKING NEWS. Coiful de la Coțofenești și tezaurul dacic au fost recuperate

Coiful de aur de la Coțofenești și o parte din tezaurul dacic furat din Olanda au fost recuperate, potrivit informațiilor apărute în presa olandeză și confirmate de autorități române. Descoperirea vine la mai bine de un an după jaful spectaculos care a șocat opinia publică.
Artefactele – coiful și mai multe brățări dacice din aur – au fost sustrase în noaptea de 24 spre 25 ianuarie 2025 din Muzeul Drents din Assen, unde erau expuse într-o expoziție dedicată civilizației dacice. Hoții au folosit explozibili pentru a pătrunde în muzeu și au reușit, în doar câteva minute, să fure unele dintre cele mai valoroase obiecte de patrimoniu ale României.
Acum, după o anchetă internațională complexă, obiectele au fost găsite și se află în posesia autorităților olandeze. Informația a fost confirmată inclusiv de Ministerul Afacerilor Externe, iar o conferință de presă este așteptată pentru a oferi detalii suplimentare despre modul în care au fost recuperate piesele și starea lor.
Nu este încă foarte clar în ce condiții au fost descoperite artefactele sau dacă acestea au suferit deteriorări, însă unele surse indică posibilitatea unor avarii minore. De asemenea, anchetatorii nu au explicat încă exact cum au ajuns la ele, existând ipoteze legate de negocieri cu suspecții implicați în furt.
Coiful de la Coțofenești este una dintre cele mai importante piese ale patrimoniului românesc, datată în secolul IV î.Hr., iar recuperarea sa este considerată un moment extrem de important pentru cultura și istoria României.
Furtul din 2025 a provocat inclusiv tensiuni diplomatice și a dus la plata unor despăgubiri de milioane de euro către România. Odată cu recuperarea tezaurului, este posibil ca situația financiară dintre părți să fie reevaluată.
Recuperarea acestor obiecte închide, cel puțin parțial, unul dintre cele mai răsunătoare cazuri de furt de patrimoniu din Europa ultimilor ani.




