Angela Similea, povestea tristă din spatele zâmbetului. Dezvăluiri sincere despre copilărie: ”Tenacitatea ei în a învinge toate greutățile am moștenit-o și eu”
Angela Similea, marea interpretă de muzică ușoară atât de iubită de către români, a reușit mereu să aducă un zâmbet pe buzele publicului datorită vocii sale inconfundabile.
Mereu cu zâmbetul pe buze, mereu încântându-și publicul, Angela Similea a ascuns povești triste, emoționante de viață.
Copilăria artistei nu a fost deloc ușoară, părinții săi având mai mereu probleme financiare. Angela Similea s-a născut pe 9 iunie 1946, fiind cea mai mare dintre copiii lui Petre și Gherghina Similea.
”M-am născut lângă București, în comuna 1 Decembrie, de unde era tatăl meu. El era angajat în administrația Palatului Regal, iar mama mea era o țărancă simplă, dintr-un sat de lângă Mangalia.
Acolo mi-am petrecut copilăria și toate vacanțele, până la adolescență. De acolo am cele mai frumoase amintiri – turmele de oi, extraordinarele herghelii de cai alergând liberi pe câmpuri, plimbările cu căruța printre pepinieri cu pepeni uriași și dulci ca zahărul, mesele luate pe câmp, la umbra căruței, atunci când mergeam cu verii mei la cosit, gustul iaurtului din lapte de oaie, pe care-l mâncam cu mămăliguță rece, sau gustul pepenilor pe care-i spărgeam dimineața, în zori, plini de rouă, sau al dudelor albe, parfumate”, povestea artista.
Angela Similea: ”Vocea o moștenesc de la bunica Anghelușa”
Deși copilăria Angelei Similea a fost plină de lipsuri materiale, artista își amintește cu drag de bunica Anghelușa, de la care a moștenit talentul muzical.
”Vocea o moștenesc de la bunica Anghelușa, bunica mea dinspre mamă, cu care eu cred că am foarte multe asemănări, s-ar părea chiar și de destin. Era o femeie cu un caracter foarte puternic (a crescut singură 12 copii și a condus o gospodărie destul de mare și înstărită), dar era și sensibilă, în egală măsură, lucru pe care nu-l arăta niciodată, pentru că nu dorea să pară vulnerabilă.
Am o amintire foarte emoționantă legată de ea. Într-o zi, în alergările mele prin curte, am intrat în tindă să o caut pe bunica, dar m-am oprit la ușă, pentru că am auzit-o cântând. Cânta un altfel de cântec decât o auzisem eu cântând până atunci. Bunica doinea, dar eu nu știam că aceea e doină, și doinea plângând, crezând că e singură în casă, altfel nu ne-ar fi arătat niciodată momentul ei de slăbiciune.
Și nu m-am mai apropiat, m-a oprit durerea din glasul ei și cântecul acela trist, am simțit că trebuie să-i respect intimitatea și tristețea. Tenacitatea ei în a învinge toate greutățile am moștenit-o și eu, chiar dacă sunt din zodia Racului și uneori dau impresia că nu merg înainte, ci înapoi”, mai spunea artista.
