Site icon Stiri Romania

Alocație copii 2023. Ce trebuie să faci după ce se naște copilul. Proceduri și documente necesare

Alocație copii 2023. Atunci când se naște un copil, unul dintre drumurile pe care trebuie să le facă unul dintre părinți este cel de depunere a actelor pentru alocația celui mic. 

Cererile pentru stabilirea alocaţiei de stat pentru copii şi actele din care rezultă îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a acestui drept se depun şi se înregistrează la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti.

Acte necesare pentru dosarul de alocaţie 2023

Iată care sunt documente care trebuie depuse pentru stabilirea alocației:

– Certificat de naștere românesc al copilului minor;
– Certificat de căsătorie românesc sau declarație notarială;
– Certificatele de cetățenie ale ambilor părinți;
– Declarație privind domiciliul copilului din partea solicitantului;
– Buletin de identitate românesc al părintelui care solicită alocații;
– Buletin de identitate moldovenesc sau românesc al celuilalt părinte;
– Extras de pe contul bancar.

Plata alocației de stat se realizează prin mandat poștal sau transfer bancar. Legea nu prevede o dată exactă pentru intrarea alocațiilor copiilor pe cardurile părinților, însă în ultimii ani, plata s-a făcut, de obicei, în data de 8 ale lunii, pentru luna anterioară. Însă, dacă data de 8 pică în weekend, există posibilitatea ca banii să intre în cont fie vineri, fie luni.

Alocație copii 2023. Copiii născuți în străinătate primesc alocație?

Copiii născuți în afara granițelor țării pot primi alocație. Părinții trebuie să depună un dosar pentru alocație la primăria localității pe a căror rază teritorială își au domiciliul sau reședința. Dosarul trebuie să conțină următoarele acte:

1) Cerere pentru acordarea alocației de stat pentru copii semnată de reprezentantul legal al copilului;

2) Documente justificative, respectiv: copia certificatului de naștere al copilului (transcris dacă este cazul) și al actului de identitate al reprezentantului legal, documentele din care rezultă situația juridică a copilului față de reprezentantul legal și documente justificative care să ateste faptul că minorul a benficiat/nu a beneficiat de prestații sociale în spațiul UE.

Dacă familia se mută și se schimbă adresa, iar părinții vor să primească drepturile bănești prin poștă, aceștia trebuie să meargă la Direcția Muncii, birou sau compartiment ”Alocații copii“, având asupra lor o copie după cartea de identitate cu noua adresă.

Câți bani în plus primesc copiii în 2023

Suma alocației de stat pentru copii este:

Citește și: Pentru părinți | Clasa 0 vine cu noi provocări. Ce trebuie să știi despre schimbarea grădiniță – școală

Exit mobile version