Adevărată lecție de viață, de la Gelu Duminică: “Totul a început de la niște semințe. De bostan, cu sare”
Pe sociologul Gelu Duminică îl știe toată lumea de la TV. Căsătorit și tată al unei fetițe, a pornit de jos, de foarte jos, și nu are nicio problemă să recunoască asta. În copilărie, la Galați, vindea semințe pentru a-și ajuta familia. Semințele acelea au pus baza succesului lui de mai târziu, metaforic vorbind, recunoaște el.
O postare confesiune a lui Gelu Duminică s-a viralizat rapid și a atras mii de like-uri și comentarii. Și pe bună dreptate, pentru că e vorba despre o adevărată lecție de viață, spusă cu mult umor.
Sociologul Gelu Duminică a postat în online mai multe amintiri din copilărie. Cea mai recentă a fost una extrem de apreciată și care te cam pune pe gânduri. Acesta își povestește practic copilăria, de la semințele pe care le prăjea după școală, de la rugăciunea care nu lipsea de la masa în familie, de la felul în care părinții săi își cedau farfuria cu mâncare în favoarea lui și a fraților săi și până la studiile sale finanțate de o familie care dorea mai presus de orice ca odraslele să învețe carte.
„În fiecare zi mă trezeam la 7. Găseam, pe masa din bucătărie, o felie de pâine cu gem de casă și o cană de ceai. De multe ori nu mai mâncam pâinea, ci mă mulțumeam cu linsul gemului, în timp ce-mi savuram ceaiul de tei.
Plecam la scoală, de unde mă întoarcem la orele 12.00. Veneam, mă odihneam juma’ de oră și mă apucam să prăjesc semințe. De bostan – cu sare, si de floare – fără. După ani de zile de experiența în domeniu ajunsesem la performanta să-mi dau seama când sunt gata după culoare și miros.
Când venea mama acasă, de la Liceul de Marină unde ea era femeie de serviciu, totul era pregătit: semințele erau prăjite, puse în pungi și gata de plecare spre buzunarele muncitorilor din garajul auto a Combinatului Siderurgic din Galați.
Mergeam cu mama, în fiecare zi, pentru că Miliția fugărea sămânțăresele și le confiscau banii și marfa. Prețioasa marfa, împreuna cu marea majoritate a banilor, erau în grija mea și eu stăteam cam la 50 m de ea încărcându-i doar pungile atunci când nu mai avea ce să vândă. În 2 ore pe zi, cât petreceam acolo, mama reușea să câștige cam de două ori salariul ei de la liceu, bani care asigurau liniștea financiară a familiei. Seara, mă alegeam cu 3 lei, pentru o înghețată….
Ajungeam acasă pe la 18,00. Mă jucam cam 30 de minute până când tatăl meu venea acasă din port unde muncea. Masa de seara era un ritual: indiferent pe unde eram, ora 7 seara trebuie să ne găsească pe toți in jurul mesei. Pus in farfurii, rugăciune și mâncat împreună.
De multe ori părinții noștri se opreau să mănânce si ne zâmbeau complici atunci când noi, ce 4 băieți ai familiei, ne furam mâncarea din farfurie unul altuia. Când spiritele se încingeau, și se întâmpla uneori, ei ne ofereau porția lor clamând o lipsa de apetit sau stare de rău, lucru care genera o scurtă consultare între frați și o împărțire a „darului” între noi. Cel mai mare, refuza mai întotdeauna….”, așa scrie sociologul, la rândul său tată, pe rețeaua de socializare.
”În jurul orei 20,00 mă apucam să învăț. 2 ore maxim, din care 1 ore pe bune și 30 de minute cu atenție. Suficient încât a doua zi să nu mă fac de râs la școală”, recunoaște el.
”De fapt cred că asta a fost drama copilăriei mele, in sensul că niciodată nu am fost suficient de bun în ochii celorlalți”, mai spune el, făcând referire la ”neamul” din care se trage, deloc privit cu ochi buni de marea majoritate.
”Habar nu aveam ce înseamnă cuvântul facultate”. Primul din neam care a făcut așa ceva
”Când am terminat clasa a VIII-a nu am vrut să urmez liceul considerând ca sunt destul de mare să-mi ajut familia. A fost nevoie ca mama să mă motiveze cu două atingeri suave de labe peste ochi, pentru a da examenul de admitere.
La liceu lucrurile s-au schimbat. Programul, până la 14,00, a adus cu sine incapacitatea mea de a prăji semințe, lucru care a adus cu sine „demisia” mamei din poziția de expert in domeniul vânzărilor. Acest lucru s-a cunoscut in veniturile familiei, însă zâmbetul de la masa de 19.00 s-a păstrat. Brusc, părinților mei li se făcea rău și nu le era foame mai des, și împărțirea porției lor nu mai era făcută de noi, ci de ei.
Habar nu aveam ce înseamnă cuvântul „facultate”, la mine-n cartier nefiind niciunul care să fie considerat „model” pentru că avea școală. Verișorii mei si-ar fi dorit să mă fac avocat având nevoie de cineva de încredere care să-i ajute în viată, numai ca dna. Bujoreanu, profesoara mea de literatura universală, își făcuse un țel din a sta de vorbă zece minute pe săptămâna cu mine. Îmi explica ce înseamnă fiecare facultate în parte și-mi aducea pliante de informare.
În clasa a X am decis: Asistență socială și sociologie. Nu am făcut pregătire pentru examenul de la facultate deloc. Trei ani, cât am dat la Iași, am eșuat cu grație. Cedasem. Eforturile părinților mei nu puteau fi răsplătite de mine așa cu ei își doreau.
Mama se împrumută de la o vecină și-mi plătește 10 ore de meditații la filozofie. Cele 10 ore mă ajuta să învăț cum să structurez informația și cum să scriu pe barem. (…)
Vin, dau examen, iau. Urmează patru ani de facultate, 2 ani de master, o postuniversitara și un doctorat. Primul din neamul meu!
10 ani mai târziu nepoatele mele au absolvent Sociologia si Teatru. 20 de ani după, avem în familie avocați, sociologi, economiști, profesori și medici. Și totul a început de la niște semințe. De bostan-cu sare și de floare – fără!” a scris Gelu Duminică pe profilul personal de Facebook.
