Ultimul mesaj trimis de Roxana înainte de a fi ucisă în Germania. Românca a fost atacată de 93 de ori

Caz cutremurător în Germania, unde o româncă în vârstă de 30 de ani a fost ucisă în condiții extrem de violente. Roxana H. a fost găsită fără viață într-o zonă cu vegetație din apropierea autostrăzii A8, lângă localitatea Rehlingen, în landul Saarland.
În urma examinării medico-legale, anchetatorii au stabilit că tânăra prezenta 93 de răni provocate cu un cuțit. O altă româncă, Simona B., în vârstă de 36 de ani, cu care victima împărțea locuința, a ajuns în fața instanței în acest dosar.
Femeia a fost reținută de polițiști la numai câteva ore după descoperirea trupului Roxanei. Potrivit informațiilor prezentate în timpul procesului, cele două se cunoscuseră în perioada în care fuseseră internate într-o clinică de psihiatrie din Wiesloch.
Ambele femei ar fi avut povești de viață asemănătoare. S-au născut în România, și-au petrecut primii ani în orfelinate, după care au fost adoptate de familii din Germania.
Roxana ajunsese în Bavaria, însă relația cu familia adoptivă s-ar fi deteriorat în timp. Tânăra renunțase și la pregătirea pentru a deveni asistentă medicală și s-ar fi confruntat de mai mulți ani cu probleme de natură psihică.
Românca păstra legătura cu o femeie pe nume Nadine, pe care o cunoscuse pe Facebook. Cele două vorbiseră mai mulți ani prin intermediul internetului și la telefon, iar ulterior ajunseseră să se întâlnească.
În mod obișnuit, Roxana urma să petreacă weekendul respectiv la locuința prietenei sale. Vizita nu a mai fost însă posibilă, deoarece Nadine își pierduse mama.
În seara tragediei, la ora 22:15, femeia a primit ultimul mesaj trimis de Roxana pe WhatsApp. „Sunt amețită”, i-ar fi scris tânăra. La scurt timp, telefonul acesteia s-a închis.
Judecătorii Tribunalului Regional din Saarbrücken au stabilit că Roxana ar fi fost mai întâi strangulată cu un lanț, după care atacată cu un cuțit. Instanța a condamnat-o pe inculpată la închisoare pe viață, însă decizia a fost contestată de avocații apărării.



