Sorcova. De ce merg copiii cu sorcova în prima zi a anului. Tradiții demult uitate
Sorcova este un obicei popular românesc, practicat pe 1 ianuarie. Legenda spune că Sfântul Vasile s-a rugat lui Dumnezeu să-i dea o zi de prăznuire, iar Domnul i-a oferit cea dintâi zi a Anului Nou. Bucuros, ierarhul a luat un clopoțel, i-a legat la toartă o crenguță de busuioc și s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aici provine obiceiul de a ura în prima zi a anului.
Aparținând obiceiurilor de Anul Nou, umblatul cu Sorcova e mai cu seamă bucuria copiilor. Aceștia poartă o crenguță înmugurită de copac sau o sorcovă confecționată dintr-un băț în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată. Numele de Sorcova vine de la cuvântul bulgar surov (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă dintr-un arbore.
La început, sorcova era confecționată din una sau mai multe rămurele de pomi fructiferi precum măr, păr, vișin, prun sau trandafir. Aceste crenguțe erau tăiate și puse în apă să înmugurească și să înflorească până în ziua de Sfântul Andrei sau de Moș Nicolae. Cu timpul, sorcova a evoluat, devenind o nuia cu rămurele împodobite cu fire colorate de lână, beteală și un fir de busuioc în vârf. În prezent, în mai multe zone din țară, la sorcovă se atașează și un clopoțel.
De ce merg copiii cu sorcova în prima zi a anului
În ziua de Anul Nou, copiii umblă cu sorcova din casă în casă, în special la cunoscuți, urându-le viață lungă, sănătate și prosperitate. În timpul uratului, aceștia ating ritmic cu sorcova ușa sau fereastra, dacă se colindă afară, sau corpul gazdelor, dacă se colindă înăuntru.
După terminarea colindatului, sorcova se păstrează peste an ca un obiect sfânt, agățată de peretele de la răsărit al casei, la icoană sau în alt loc curat al gospodăriei.
Textul Sorcovei variază ușor în funcție de regiune. Iată una din forme:
Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
La anul și la mulți ani!
