Alexandru Ciucu, după ce fosta soție i-a luat fetițele, după divorț. „Am găsit casă goală, fără copii. Am simțit că se termină lumea și că se prăbușește pământul cu mine. După un timp, am început să strig copiii prin casa goală”

În cadrul unui interviu, întrebat despre cea mai grea perioadă a vieții sale, Alexandru Ciucu a amintit de ziua în care, după o călătorie la Paris, a fost nevoit să se întoarcă de urgență acasă cu primul zbor disponibil, și să constate că locuința îi era goală, fără cele două fetițe pe care le are împreună cu Alina Sorescu. Durerea a fost atât de mare pentru el la acel moment, încât începuse chiar să le strige numele prin casă, așa cum obișnuia să facă când micuțele locuiau inclusiv alături de tatăl lor ți îi răspundeau.
„Cel mai greu moment din viața mea a fost într-o dimineață de februarie în 2022, când m-am întors într-un suflet de la Paris cu primul zbor disponibil și am găsit casă goală, fără copii. Am simțit că se termină lumea și că se prăbușește pământul cu mine. Durerea era atât de mare că nu puteam nici să plâng, nici măcar să mă mișc. După un timp, am început să strig copiii prin casa goală și îmi imaginam că îmi răspund așa cum știam eu că îmi răspundeau înainte.
Încercam să rememorez sunetele glasurilor lor și să mi le întipăresc în minte, ca să nu le uit niciodată. A fost cumplit. Eram disperat, neștiind nici unde sunt și nici când sau dacă o să le mai văd curând. Am crezut că înnebunesc atunci.”, a spus Alexandru Ciucu, conform Unica.
Alexandru Ciucu, despre ziua pe care nu o va uita niciodată
În luna februarie a anului 2022, Alexandru Ciucu a fost înștiințat printr-un email că fetițele sale nu vor mai locui la el acasă.
Designerul a precizat că perioada în care a stat despărțit de fiicele lui a fost cea mai grea din viața sa atât pentru el, cât și pentru micuțe. Timp de circa două luni, și-a putut vedea fetițele doar prin gardul de la școală.
„Primisem din senin, cu o seară înainte, eu fiind plecat din țară, un email cu un scurt mesaj de informare. Spunea că de azi înainte copiii părăsesc locuința în care au crescut și vor locui la o adresă total necunoscută mie. Acolo puteam să vin să-i văd doar cu programare în prealabil. Lucru care s-a dovedit, oricum, a fi doar vorbe, pentru că în următoarele două luni nu mi-am mai văzut copiii decât prin gardul școlii în pauzele dintre cursuri.
A fost crunt și pentru mine dar mai ales pentru fetițe, care nu înțelegeau de ce nu mai pot să mă vadă și să stea cu mine. Această stare de anormalitate nu s-a rezolvat decât în momentul deciziei judecătorești din ordonanță președințială pe care am introdus o la sugestia avocaților mei.”, a mai precizat Alexandru Ciucu, potrivit Wowbiz.ro.
Spre deosebire de Alina Sorescu, care nu a fost deloc de acord cu decizia ca fetițele sale să locuiască o săptămână la tată, o săptămână la mamă, Alexandru Ciucu a fost ferm convins de faptul că această soluție ar fi cea mai potrivită pentru micuțe, având în vedere că în acest fel ar fi putut petrece timp de calitate, în egală măsură, cu ambii prăinți.
„Pentru copii cel mai bine este să aibă parte de ambii părinți, în egală măsură, pentru că așa se întâmplă într-o familie normală. Atunci când părinții se despart, multe lucruri se schimbă și se dezechilibrează. Măcar contactul copiilor cu ambii părinți trebuie să să se păstreze, în egală măsură, pentru binele și echilibrul psihic și emoțional al copiilor. În societățile occidentale aceasta este regula clasică ce se aplică în astfel de cazuri.
În urma studiilor s-a demonstrat că este cea mai bună variantă pentru copii. Petrecând perioade de timp egale cu ambii părinți, au timp să dezvolte relații sănătoase cu fiecare dintre ei, aceasta contribuind la bunăstarea lor emoțională viitoare.”, a mai spus Alexandru Ciucu, conform aceleiași surse.
Alina Sorescu continuă procesele cu Alexandru Ciucu, privind custodia fetițelor: ”Din păcate, nu ne înțelegem. Îmi doresc liniște și normalitate”
Procesele dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu par a fi departe de a se încheia. După ce au decis să meargă pe drumuri separe și au anunțat public faptul că divorțează, cei doi s-au „luptat” pentru custodia celor două fetițe. În timp ce artista consideră că cea mai bună variantă pentru copii este să aibă un domiciliu fix, respectiv la mamă, pentru o creștere cât mai echilibrată, tatăl își dorește ca cele două să petreacă timp egal atât la tată, cât și la mamă, adică să aibă, practic, două domicilii. Alina Sorescu nu este de acord cu această decizie, despre care spune că le afectează extrem de mult pe cele două fete, motiv pentru care este pregătită să lupte în instanță cât timp e nevoie.
”Din păcate, nu ne înțelegem, având în vedere că între noi încă este un proces, care durează de doi ani și care se va relua din această primăvară. Nu ne înțelegem în ceea ce privește programul fetițelor. Eu îmi doresc un program normal, un program stabil. El cere un program alternant, iar lucrurile se vor relua și vom vedea la ce concluzie vom ajungem”, a spus Alina Sorescu la Antena Stars, potrivit Spectacola.
Alina Sorescu vrea să facă pace cu fostul soț
Astfel, tot ce-și dorește artista în acest moment este liniște, atât pentru ea, cât și pentru cele două fete. Artista spune că vrea ca cele două să aibă parte de o creștere normală, ca toți ceilalți copii, fără să fie nevoite să-și împartă traiul între două locuințe diferite.
”Eu îmi doresc liniște și normalitate. Îmi doresc un program stabil pentru fete. Îmi doresc ca ele să aibă șansa să aibă o viață normală, să poată să aibă un parcurs școlar normal, să poată să aibă o rutină, să poată își vadă de activități, să aibă o singură casă. Până la urmă, fiecare copil trebuie să știe unde este casa lui, un singur domiciliu.”, a continuat aceasta.




