Mamă româncă în străinătate: „Sunt fericită că am plecat din România, nu m-aș mai întoarce să fac nici măcar o injecție”
Gabriela, o tânără mamă originară din România, a decis să împărtășească în mod public povestea nașterii fiului său în Germania, un moment pe care îl descrie ca fiind plin de grijă, empatie și profesionalism din partea echipei medicale.
Povestea sa ne readuce în minte importanța tratamentului uman într-un moment atât de delicat din viața unei femei. „Sunt fericită că am plecat definitiv din România și nu m-aș mai întoarce să fac acolo nici măcar o injecție, darămite să nasc un copil”, a declarat tânăra mămică.
Încă de la început, Gabriela povestește despre cum a fost tratată în Germania cu blândețe și încurajări de către personalul maternității. Despre sarcină, menționează că totul a decurs bine, cu excepția diabetului gestațional, care a fost monitorizat atent. Deși spera să poată naște natural după o cezariană anterioară, medicii i-au explicat riscurile și a ales, în cele din urmă, o a doua cezariană.
„Având deja o cezariană la activ, speram din suflet ca de data aceasta să pot naște natural, și chiar am fost încurajată de doamna doctor ginecolog care mi-a urmărit sarcina. În sfârșit, pe data de 1 august, la trei dimineața, mi s-a rupt apa, dar nu aveam contracții, așa că am plecat la spital. Am fost verificată de o doamnă doctor de gardă, aveam dilatație foarte mică și crampe ușoare, pe care abia le simțeam. Mi s-a recomandat să aștept și să mă odihnesc”, a povestit femeia conform publicației Totul despre mame.
Detaliile care urmează în povestirea ei scot în evidență atenția meticuloasă și empatia cu care a fost tratată. De la asistente care o ajutau să se pregătească pentru operație, până la medicul anestezist care a explicat fiecare pas al procedurii, Gabriela a simțit că este în mâini bune. Și acest sentiment a continuat chiar și după naștere, când personalul medical trecea pe lângă ea, mângâind-o și felicitând-o:
„Până la ora 10:00, durerile s-au mai intensificat și am fost anunțată că urma să primesc, în câteva ore, antibiotic pentru a preveni infecțiile. Apoi au venit la mine un medic român și o doamnă doctor ginecolog care este și șefa secției de obstetrică a spitalului. Ea a vorbit în germană, iar medicul român mi-a tradus ce-mi spunea dânsa.
Mi s-a explicat că, din cauza cicatricii pe care o aveam și mai ales a faptului că era destul de recentă, era periculos să mi se administreze medicamente care să intensifice contracțiile și că aveam șanse foarte mici de a naște natural, astfel că cea mai bună și sigură variantă pentru mine ar fi fost să fac tot cezariană.
Însă mi s-a spus că, dacă voiam neapărat să nasc natural, puteam aștepta ca al meu corp să urmeze cursul naturii. Decizia a fost în totalitate a mea. Pentru că nu voiam să pun bebelușul în pericol și ca să elimin orice risc de ruptură uterină sau alte complicații, am acceptat.
Fiecare medic sau asistentă care trecea pe la capul meu, mă mângâia
După o oră, au venit două asistente foarte drăguțe, care vorbeau engleză și care m-au ajutat să mă pregătesc pentru operație. Apoi am fost dusă într-o sală unde mi s-a făcut anestezia, timp în care una dintre asistente mă ținea de mână, iar medicul anestezist îmi explica absolut tot ceea ce făcea, cum îmi număra vertebrele, unde băga acul și de ce era important să stau nemișcată. Eram relaxată pentru că mai trecusem o dată prin asta și știam ce urma să se întâmple.
Am fost dusă apoi în sala de operație, unde toată lumea care se învârtea în jurul meu era nespus de drăguță: fiecare medic și asistentă care treceau pe la capul meu mă mângâiau, îmi spuneau că sunt curajoasă și că o să-mi cunosc în curând fiul.
Băiețelul meu a și apărut la ora 12 și 10 minute, un ghemotoc de 3,800 și 52 de centimetri, născut la termen și perfect sănătos. L-am numit Rainer. Imediat mi l-au pus pe piept și am rămas așa cu el câtă vreme am fost curățată și cusută, apoi asistentele l-au luat ca să-l șteargă și mi l-au adus înapoi foarte repede, urmând să fiu mutată în salon cu patul mobil. Pe drumul spre stația de recuperare, toată lumea de pe coridoare mă felicita și îmi vorbea frumos.”
Recuperarea după naștere a fost, de asemenea, una rapidă și cu mult suport. În aceeași zi, a fost încurajată să se miște, iar la doar două zile după cezariană, a fost externată. Gabriela subliniază importanța suportului pe care l-a primit de la soțul ei în perioada de recuperare, deoarece a avut și un alt copil acasă de care trebuia să aibă grijă.
În încheiere, Gabriela își exprimă mulțumirea că a plecat din România și dorința ca toate mamele să trăiască o astfel de experiența pozitivă:
„Sunt fericită că am plecat definitiv din România”
Toată experiența nașterii a fost deosebit de frumoasă pentru mine: personalul medical s-a purtat minunat, toată lumea mi-a zâmbit, m-a mângâiat și am primit ajutor și suport ori de câte ori aveam vreo nevoie. Asta fără să dau vreun ban din buzunar, desigur. Acum, băiețelul meu mic are deja o lună, eu m-am recuperat complet și nu mai simt niciun disconfort, nici măcar când tușesc sau mă aplec, și deja ne-am obișnuit cu familia noastră cu doi gălăgioși mici.
Îmi doresc ca toate mamele să aibă parte de o experiență ca a mea, pentru că orice mamă merită, numai prin simplul fapt că dă naștere, indiferent prin ce modalitate, să se bucure de empatie, înțelegere și blândețe în cele mai importante momente din viața ei.
În definitiv, nu prea contează dacă naști natural sau prin cezariană, dacă alăptezi sau nu, ci am realizat, după ce am citit atâtea cazuri tragice, că cel mai important lucru e să ajungem bine acasă cu puii noștri, să fim sănătoase și noi, și ei, și să ieșim din spital pe picioarele noastre, pentru că, oricât de strigător la cer ar fi acest lucru, se pare că nu toate mamele au acest noroc, și îmi pare teribil de rău pentru asta.
Sunt fericită că am plecat definitiv din România și nu m-aș mai întoarce să fac acolo nici măcar o injecție, darămite să nasc un copil.”
