Au muncit 22 de ani în România şi 22 de ani în Spania. Ce pensii primesc din cele două ţări Roza şi Gheorghe, plecaţi “afară” în 2000
Au trăit 22 de ani în Spania şi au ieşit la pensie fără să ştie cărei ţări aparţin. E povestea unei familii pe care o cunoaştem azi în seria Divorţ de România. E de fapt povestea a milioane de români din Diaspora. Cei mai mulţi primesc pensii din două ţări, dar nu se pot despărţi definitiv de niciuna. Oricât de mult au visat să se întoarcă în România, bătrâneţea e mai uşoară în Vest.
E sărbătoare româno-spaniolă în Vulcana Pandele, județul Dâmbovița. Într-o casă construită cu bani munciți în Spania, și obiceiurile sunt străine.
Roza Andrei: Vin surorile acum, eu nu am ciorbă azi, de exemplu. Le fac paella și zice sora mea, păi cum fată, trebuie să faci ciorbe.
Soții Andrei sunt pensionari români care trăiesc între două țări. La aproape 70 de ani, petrec vara în România, iarna în Spania. Curaj nu au să renunțe de tot, deocamdată. Şi nici motive.
Roza Andrei: Spania ne-a dat pensie, după ani de muncă, și nu poți să renunți nici la medici, nici la să nu plătești tu o pastilă, o ceva? Păi e mare lucru asta.
Roza și Gheorghe au trăit în Spania o viaţă cu de toate, bune și rele. Erau deja de-ai locului când România a aderat la Uniunea Europeană.
Roza Andrei: Am fost femeie de serviciu și la cel mai mare designer din Castellon, Paco Rocca. Foarte bine, foarte bine.
Au trăit visul spaniol, iar apoi au căzut odată cu venirea crizei. Acum exact 11 ani, cei doi români plângeau de greu, la Castellon.
Roza Andrei: Mi-am găsit la un restaurant unde spăl vase. Îmi pare foarte rău, dar nu mi-e rușine să spun, spăl vase că nu am ce să fac. Foarte greu.
Din maestru bucătar cu 20 de ani vechime, cum era în România, Gheorghe Andrei îngrijea atunci caii unei herghelii de lângă Castellon.
Gheorghe Andrei: Aici dacă ai lucrat o zi, ai luat banii și poți să trăiești o săptămână și mai mult. În România muncești o săptămână ca să mănânci cu familia o zi.
Ce pensii primesc din cele două ţări Roza şi Gheorghe
Astăzi, simt că a meritat sacrificiul. Amândoi primesc pensia minimă din Spania, pe care statul le-o oferă garantat chiar dacă nu au cotizat suficient. 750 de euro fiecare.
Roza Andrei: 22 de ani am și în România și acolo am 6 ani cu carte de muncă. În România am 10 milioane.
Gheorghe Andrei: În România, am 38 de ani și 10 luni și echivalentul în euro am 360 de euro ca pensie. Eu normal nu ar trebui să iau mai mult de 114 euro pentru ce am cotizat în Spania, dar se socotește că sunt bani de vacanță pentru că stau în Spania.
Dacă s-ar întoarce definitiv în România, ar pierde banii de vacanță, cum le spun spaniolii. Aproape jumătate din pensia de acum. Dar nu de bani le-ar părea cel mai rău. Ci de bucuria vieții pe care au învățat-o abia departe de casă.
Roza Andrei: Acolo sunt cluburi de pensionari. Spaniolii te integrezi foarte repede cu ei.
Gheorghe Andrei: E diferență uriașă. Acolo are grijă, 25 de euro excursie de 2-3 zile, te duce cu autocarul, te cazează, îți dă mâncare, 25-45 de euro de persoană.
Roza Andrei: Şi unde să te duci în România. Şi se mai întreabă că de ce sunt bolnavi, că spaniolul trăiește suta de ani.
În Madrid, străzile sunt pline la orice oră de pensionari eleganți care se plimbă în parcuri, stau la coadă la teatru sau vizitează muzee, pentru că au acces gratuit.
Miguel Ștefănescu Fonda: Acolo există ateliere de cusut, de ceramică, de meditație, de gimnastică. Sunt înscris la un atelier de șah. În acest centru se primește mâncare pentru 5 euro 30, două feluri și desert.
Ana Borș trăieşte de 20 de ani în Spania. Recent și-a cumpărat un apartament într-un sat mic la sud de Madrid și-și umple zilele cu nepoți, copii și activități.
Ana Borș: Deci am o bătrânețe fericită, destul de bine mă simt. Ziua mea arată așa în primul rând, am grijă de mine. Am bazin alături, toată vara stau la bazin, e foarte bine.
Sunt motivele pentru care zeci de mii de pensionari români încă amână, cum au făcut o viață întreagă, să ia decizia finală, să lase Spania în urmă. Din frică de greu, de boală, de lipsă de compasiune. Acolo se simt respectaţi şi îşi permit să trăiască decent, chiar dacă puţini au pensii de nivelul spaniolilor care au cotizat o viaţă întreagă.
Cristian Paun, economist: Alegând această cale a diasporei, tu rămâi cu stagiile alea incomplete și atunci cei care au plecat pe la 40 – 45 de ani, într-adevăr au o problemă.
Roza Andrei: Am muncit foarte mult la tinereţe şi nu cred că m-aş îndura să-mi vând eu casa în România.
Acum, soții Andrei se pregătesc de prima iarnă în România după 20 de ani. Le lipsește căldura soarelui și a oamenilor, dar vor să vadă cum e. Dacă e timpul să-şi dea curaj și să facă ultimul pas, înapoi.
